Muzica – prim cuvânt al comunicării

        Oricât de mult am încerca să ne autoamăgim că nu ne place, tot ascultăm cea mai şerpuitoare undă existentă de-a lungul întregii vieţi: muzica! Radioul, televiziunea, propriile noastre colecţii nu ne lasă o clipă de relaxare: mereu ascultăm câte ceva.
        Trei sunt elementele cărora le putem acorda atenţie, pentru început:
        1. – Muzica în sine;
        2. – Muzicalitatea unei conversaţii sau a cuvântului scris şi ce sugerează acestea;
        3. – Muzica formei (inclusiv a celei umane), împreună cu ceea ce pleacă din interior.
        Să le urmărim pe rând.
        1. Avem nevoie în primul rând de două permanenţe pentru a supravieţui: aerul şi muzica. Amândouă cu valoare terapeutică. Amândouă înzestrate cu informaţie. Amândouă creând stări – ori de rezonanţă, ori de identificare – pe care nu le putem trece cu vederea. Undeva, este creată o legătură. Iar aceasta înseamnă comunicare, chiar dacă n-ajunge să fie întotdeauna conştientizată.
        Am trăit de câteva ori o experienţă ciudată. O piesă interpretată într-o altă limbă sugera o anume stare sau idee. Nefiind poliglot, habar n-aveam care era subiectul şlagărului. Întrebând pe unde nimeream ce-ar vrea să spună cantautorul, am constatat că tema se suprapunea perfect pe ceea ce crezusem
c-ar putea fi! Muzica este cel mai accesibil limbaj universal. Poate fi percepută de oricine – fără nici o pregătire prealabilă, respectând cele trei aspecte esenţiale necesare comunicării: receptare, înţelegere şi transmitere. Dovada? Nu v-aţi surprins niciodată – fiind pe stradă, dar uitându-vă atent să nu vă audă cineva! – fredonând vreo melodie la modă?
        2. Pare forţat să abordăm o „conversaţie melodioasă“, dar să stăm strâmb şi să gândim drept. Şi o ceartă este tot o melodie…, dar într-o altă gamă! Dialogul cu cineva, dacă naşte idei, reprezintă mai întâi armonie. Capacitatea de a fi atent şi la celălalt şi la tine, conduce către ideea de muzicalitate. Acesta este unul dintre modurile în care apare creaţia. Vi se pare greu?
        Până la descoperirea definitivă a materialismului, în perioada copilăriei, unul dintre avantaje era constituit din putinţa de a vizualiza atât personajele unei cărţi, cât şi aventurile prin care treceau eroii. Era ceva fluid, de multe ori o incantaţie, independent de plăcerea actului de a citi. Odată cu maturizarea, posibilitatea de a „vedea“ un film în timpul lecturii se pierde. Poate fi reactivată la orice vârstă, apelând la o prezenţă existentă în tot universul: vibraţia. Care înseamnă o altfel de muzică.
        Ambele activităţi – dialogul şi lectura – semnifică acelaşi lucru: propria căutare de sine. Este amintirea a ceva nedefinit, dar identificabil. Aici descoperim surpriza: muzica propriului corp.
        3. Sigur vi s-a întâmplat să observaţi surâsul şi frumuseţea unui chip (al ei sau al lui), când parcurge o anumită stare de graţie: este îndrăgostit! Toate iregularităţile aparţinând cuiva care nu atrage atenţia în mod deosebit, dispar. Întreaga fiinţă cântă. Are altă atitudine: devine precaută, politicoasă, altruistă şi de multe ori plină de umor.
        Această trăire ar trebui să fie permanenţa oricărei biografii, având sau nu suport exterior. Nevrând să ne adaptăm acesteia, intervine şeful paradoxurilor: suntem mereu convalescenţi, fără a fi bolnavi. Când este sănătos, organismul emite doar sunete înalte şi încântătoare; bolnav fiind, cea mai importantă proprietate a noastră va scoate doar sunete grave, creând un disconfort prematur atât interior, cât şi urechii universului.
        Interesul faţă de muzică denotă un om care mai vrea şi altceva dincolo de ceea ce vede sau simte. În ansamblu, muzica este marea poartă către acceptarea şi înţelegerea restului universului, care ne implică şi pe noi.