Din dragoste pentru astrologie

La întrebarea „cum...“,
răspunsul meu este invariabil: „nu ştiu, habar nu am“! Să analizăm, atât cât putem pătrunde în profunzime, mecanismul generat de întrebarea „cum...“. Pentru a uşura această analiză, să clarificăm că acest „cum...“ se referă la orice acţiune (faptă viitoare)... şi nu este o descriere a ceva trecut.
          Este posibil oare să ştim anticipat (premeditare!) cum anume (ce vom face) în orice acţiune viitoare? Personal cred că este posibil doar să premedităm acţiunea respectivă şi imposibil să o înfăptuim întocmai (identic premeditării). Nici un plan nu rezistă în faţa vieţii! Viaţa bate filmul (oricât de inspirat ar fi scenaristul… premeditarea este scenariul).
          Dacă există un răspuns la întrebarea „cum...“, acest răspuns devine scenariul (premeditarea) din exteriorul aceluia care îşi pune întrebarea, o îngrădire clară a viitorului celor ce s-ar implica în acest „cum...“!
          Această atitudine cu ce ar fi diferită de profeţiile de felul „aşa va fi“...? S-a adeverit vreuna? Ar fi altceva decât un orgoliu al condamnării la un rău sau un bine? Poate fi reală orice profeţie, poate fi real orice „cum“? Este adevărul? Evidenţa ne răspunde: nu! Este imposibil să spui cum, pentru că nu eşti implicat doar tu. Sunt implicaţi toţi şi nu se încalcă libertatea nici unuia. Probabil acesta este motivul manipulării, cât şi faptului că nu se adeveresc profeţiile, nu se încalcă libertatea nimănui şi oricine conteza în ce se va „întâmpla“. Nu este cineva care deţine controlul manifestării. Un proiect este o farfurie plină cu prăjituri sau otravă pe care nu eşti obligat să o mănânci. Dacă mănânci, este altcineva vinovat? Cred că este doar responsabilitatea ta faţă de tine!

Iată de ce
insist pentru decizie, proiectare şi acţiune, împreună. De ce acest „împreună“ este limitat ca număr? Tocmai pentru a le fi posibil tuturor să participe la toate nivelele de manifestare socială. Nu există împreună prin reprezentare. Cine anume te poate reprezenta, înlocui? Cea mai mare majoritate posibilă este tu şi cu tine când nu există sentimental separării. Aceasta este o calitate care, prin multiplicare, devine împreună. Împreună este forma manifestării acestei calităţi!
          În acţiune, aceasta esenţă (calitate) ia o formă inevitabil finită! În viaţa de zi cu zi facem aceleaşi lucruri, toţi: concurenţă, competiţie, conflict... Aceasta ne arată că nu suntem „împreună“ (singuri în grămadă). Nu vi se pare aiurea??? Nu ne arată asta cumva, limpede, că manifestăm un model multiplicat (un cum expandat, întins ca o pleaşcă) şi care ne-a acaparat pe toţi? Nu vi se pare că suntem „victimele“ aceluiaşi model acceptat? Este o multiplicare a lui împreună acest model??? Iată cât de uşor se poate observa că ceea ce este comun societăţii este conflictul şi nu calitatea lui împreună. Modelul care ne-a acaparat şi pe care l-am acceptat nu este o calitate reală.
          O calitate universală, reală, nu are nevoie să acapareze pe cineva. Este deja acolo, asemeni compasiunii, iubirii, inteligenţei, calităţi la îndemâna tuturor. Aceste calităţi nu sunt formale sau forme (nu implică efortul de a le obţine). Devine clar că este la latitudinea noastră, a celor ce existăm în formă, să le exprimăm (sau nu!) prin atitudine, comportament, fapte şi relaţii, adică să le întrupăm, să le dăm formă.
          Şi se poate da formă: iubirii, compasiunii, inteligenţei, lui împreună, fără obsesia generalizării modelului propriei forme date. Încercarea de a generaliza modelul duce la competiţie cu toate celelalte modele de expresie ale aceleiaşi esenţe. Rezultatul dezastruos al acestei generalizări duce la blocajul tuturor. Esenţele le putem percepe ca potenţialităţi pure.

Opusul unei situaţii
nu este soluţia acesteia. Greşeala este o fundătură a minţii, a gândirii, a emoţionalului (văzut ca o energie în mişcare, blocată, care creează o presiune în sensul opus). O greşeală generalizată este că încercăm să rezolvăm (soluţionăm) problemele umane prezentând opusul problemelor pe post de soluţie. Încetarea problemei este soluţia. Fericirea, din păcate pentru toţi, nu este opusul nefericirii. Reîntoarcerea „dintr-un capăt“, „la mijloc“ (armonie – nonconflict, tăcere – nonconcepere), creează contextul perceperii soluţiei (conştiinţa percepţiei creatoare).
          Obişnuinţa (rutina) greşelii spune: „apucă de capătul celălalt sau concepe soluţia“. Astfel concepţia a înlocuit percepţia. Ne mai mirăm de ce unii vorbesc atât de „întuneric“, de „dracu’“? Este propria lor concepţie. Concepţia nu este imaculată, percepţia, da. Odată percepută soluţia oricărei probleme, rămâne doar aplicarea ei: nici un întuneric, nici un drac. Percepţia este a ceva complet nou, soluţia este complet nouă faţă de tot ce ştiai, cunoşteai.
          Respingerea a tot ce nu cunoaştem este respingerea soluţiilor şi agăţarea de trecutul „cunoscut“ care generează toate problemele, evident toate conflictele şi necazurile. „Trecutul“ (mai concret toate cunoaşterile mele sau ale tale despre mine, despre tine şi toate cunoaşterile mele, sau ale tale, despre tehnologie, societate etc.), este o „fundătură“ în care ne-am împotmolit!
          Viitorul ca opus nu există. Avem însă tendinţa, prin ataşare de trecut, să concepem viitorul ca opus trecutului. Să îl sperăm, ca opus, dar opusul este tot trecut, iar în trecut am produs mult conflict, multă dezordine. Este o evidenţă. În istorie, este evident că viitorul unei epoci trecute, conflictuale şi violente, a fost la fel de conflictual şi de violent. Ordinea profeţită, promisă, este tot dezordine, este o reacţie la dezordinea trecută. Dacă impunem o ordine, în fapt, provocăm dezordine.
          Opusul dezordinii nu este ordinea, ci controlul sau dominaţia dezordinii. O, tu, dezordine, fertilă în promisiunile ordinii niciodată concretizate (de fapt nici nu este posibil)! Soluţia se află în toate situaţiile, particulare sau generale, aceeaşi: percepţia ordinii. A ordinii neconcepute! Mai ales de interesele absurde. Ordinea (inteligenţa) este fără conflict. Percepţia ei aplanează toate conflictele celui ce o percepe, imediat. Pacificată, conştiinţa percepe în acea claritate soluţia ca acţiune şi o aplică în viaţă. Nu avem nevoie decât de percepţie, de conştiinţa percepţiei creatoare. Nu o mai înlocuiţi cu concepţia sau cu amintirea.

Dacă soluţia
la problemele relaţiilor umane era în memorie, le rezolvam demult! Asta nu înseamnă că nu o poate face orice om. Oricine! Orice robot, încă nu. Un robot nu poate ieşi din concepţie, din ordinea prestabilită pentru el. Nu exclud însă posibilitatea (în acel caz, însă, mai poate fi numit robot, mase populare, numere de cont sau identificare?). Dacă nu vrem să percepem, ne complacem în trecut, avem identitatea trecutului, mereu la fel, neschimbătoare, o abstracţiune, o istorie: nu suntem reali!
Ceea ce nu este real are cale scurtă, ca orice minciună. Ce înseamnă real? Fără efort din partea persoanei. Percepţia nu cere efort, ci încetarea efortului. În urma acestor consideraţii, „supravieţuirea“ ca termen ascunde, în fapt, efortul de a lungi picioarele minciunii. Întrebarea este: a reuşit cineva? Evidenţa spune nu.

Ce legătură au
cele spuse mai sus cu astrologia? Au o legătură foarte mare. Se presupune că astrologia ne poate deconspira soluţii la problemele de zi cu zi, trecute sau viitoare. Ofer acest seviciu, „consultanţă astrologică“ de aproximativ două decenii şi mă confrunt, împreună cu prietena mea, care face acelaşi lucru, cu imposibilitatea recepţiei clare a informaţiei citite în astrograma pentru omul din faţa noastră. Am un sentiment, remanent după fiecare consultanţă, că nu am fost auzit. Am muncit şi rezultatul muncii nu a fost primit. S-a plătit ceva, iar ceea ce s-a plătit a fost lăsat la mine. În acest context, îmi exprim pentru cei ce doresc consultanţă, să perceapă clar ce să solicite, ce să caute. Este bună pentru dumneavoastră o consultanţă în momentul în care vedeţi limpede ajutorul primit - care este serviciul.
Încep prin a clarifica ce nu este acest serviciu.

Ghicitul
În trecutul obscurantismului mental şi al inocenţei copiilor se promovau „ştiinţele oculte“ ca şi „ghicitori“ ale trecutului, viitorului sau a „cum eşti tu“. Este cineva care nu-şi cunoaşte trecutul? Ceea ce nu cunoaşte este că acest trecut nu este „doar al lui“, nu este personal. Am observat cum procedează ghicitorii: intuiesc că trecutul este colectiv şi-ţi spun ceva ce face toată lumea, o problemă pe care o au toţi, de trădare, de dragoste, de sănătate etc. Dacă nu a nimerit din prima, rapid trece la o înşiruire până când feedbak-ul interlocutorului o deconspiră. Naivul gândeşte ceva de genul: asta a fost; asta a fost, nu mai este; ah!, asta este. Ăsta m-a ghicit, ştie, dom’le! Şi se deschide.
          Urmează profeţia, enumerarea unor situaţii opuse celei de faţă, care încântă speranţa auditoriului (şi frica în acelaşi timp). De ce se sperie? Că nu ştie cum să ajungă acolo, ce să facă să ajungă la dragoste, avere, faimă, să rupă gura târgului sau cel puţin pe cea a prietenilor, sau cum să scape de pedeapsa faptelor nesăbuite faţă de semeni. Urmează: „ce să fac“? Partea a treia a înşelăciunii este prezentarea unor soluţii în care crede toată lumea, cel mai uşor de acceptat: du-te la biserică, la medic, la vraci, la alt specialist, lucru de fapt pe care-l făcuse deja sau putea să-l facă fără a merge la ghicitor. Ce este acest circ, decât punerea în scenă a aceleiaşi, vechi de când lumea, aşteptări, ca altcineva să ne rezolve problemele sau consecinţele lor: mersul la specialist, la popă etc…
          A rezolvat vreun specialist vreo problemă a unui om, vreodată? Cel mult o amână, o amorţeşte sau o anesteziază. Este posibil ca soluţiile existente deja în manifestare să rezolve ceva? Dacă da, toate problemele erau rezolvate de mult, pentru că soluţiile sunt de când lumea. Timpul le-a demonstrat că nu. Specialistul este la el acasă în tehnică, în tehnologii etc., din simplul motiv că acestea sunt făcute de el şi le poate repara, îmbunătăţi etc. Există vreo specialitate / specializare în „om“? Este cumva anatomia sau psihologia, omul? Sau omul e făcut de aceste ştiinţe şi-l pot repara?
          Ştiinţa, oricare ar fi ea, este o prelungire (lugubră sau nu) a omului. Cunoaşterea e doar o amintire, importantă sau nu, mare sau mică, în fapt o amintire a ceea ce inteligenţa a exprimat deja şi nu este în acelaşi pas-timp, cu ea. În ultimă instanţă, umbră a omului, nu omul.

Să revenim la astrologie
Astrologia nu este ghicitoare, deci, nu puneţi întrebări de acest gen. Astrologia nu v-a creat problemele, deci, nu vă justificaţi sau explicaţi cu ea propriile interese (sau greşeli). Astrologia nu este credinţa, dogma etc., nici o specialitate gen „pizza“ care merge în toate situaţiile, nu este o abstracţie, nu este o imaginaţie.
Astrologia este (iar dacă nu, nu este, doar a fost) o conştienţă pură. O conştienţă pură a universului, în care avem ceea ce numim „existenţa mea“ şi care este egală cu „o funcţiune într-un întreg, o plenitudine“. Aceasta funcţiune fără dumneavoastră, fiecare în parte, este inactivă atunci când nu este exprimată în existenţa dumneavoastră. Refuzul nu afectează viaţa, consecinţele vă aparţin.
Exemplu: Aşa cum o funcţiune în corp, ficatul, pune în mişcare milioane de celule, dacă o singură celulă nu hrăneşte funcţiunea respectivă, ea este considerată bolnavă – iar dacă nu vrea să se vindece, continuând să exprime o altă funcţiune decât pe cea a vecinelor ei, este considerată canceroasă (o ordine diferită faţă de ordinea comunităţii ei, a ficatului). Această celulă nu are ce căuta acolo şi nici în orice altă parte a corpului, corp ce are toate funcţiunile active, complete. Nu mai încape în corp, este ceva în plus acolo. Ordinea în care funcţionează acea celulă este specifică altor manifestări: minerale, vegetale… Tot ceea ce este în plus face rău, la fel pietrei din pantofi şi tot ceea ce este în minus lasă loc parazitării.

Suntem o funcţiune în univers
Fiecare dintre noi, indiferent de ceea ce credem, suntem o funcţiune în Univers, în plenitudinea şi frumuseţea vieţii. Aceasta ne face pe fiecare dintre noi extrem de important pentru viaţă – viaţa nu abandonează pe nimeni (dar nici nu face dragoste cu forţa). Orice celulă (formă) care refuză funcţiunea ei în univers, este liberă să nu o facă! Îi aparţin însă consecinţele. Care sunt aceste consecinţe, cum le putem identifica – ce anume sunt ele? Dacă suntem o clipă atenţi şi mai ales sinceri, se poate observa că aceste consecinţe sunt chiar medicamentul universului – ele vindecă fiecare celulă!
          Odată vindecată, celula îşi alege o funcţiune în plenitudinea universului. Ea alege, nu i se impune: fotosinteză, osmoză, digestie, lumină, conştienţă, inimă, creier etc. Nu există şef în nici o funcţiune şi nici o funcţiune şef în plenitudine. Această conştienţă pură a plenitudinii esenţiale şi formale, pe care o denumim astrologie (şi toate reperele ei informaţionale – ca şi indicatoarele de pe şosea) poate fi (dar nu este obligatoriu) o sursă de înţelegere (lumina minţii). Cei care ştiu ce caută pe şosea (ce caută în astrologie), acolo găsesc o sursă de claritate a corespondenţelor:
       – întreg-parte
       – informaţie-formă
       – acţiune-eveniment
       – universal-punctual etc.
          Se poate găsi astfel un prospect referitor la ce anume alegere a făcut respectiva celulă, ca funcţiune (pentru a o respecta şi nu pentru a i se „indica“ o altă alegere preţioasă). Cei care nu ştiu ce caută (care este şoseaua pe care se află), mai bine se lasă pe seama astrologiei.
          Astrologia este o platformă pe care copiii au libertatea de a se juca deplin creativ. Este câmpia libertăţii şi nu a fatalităţii. Astrologia nu este proprietară (nu te face proprietatea ei) sau proprietate (nu este proprietatea cuiva). Ea este o fereastră pe care o poţi deschide şi privi prin ea – nu un vitraliu la care să te uiţi şi să scoţi sunete apreciative ori contestatare (ştiţi ce se spune despre gusturi...).
          Dacă vă place, fiţi vigilenţi, nu vă aruncaţi în sau pe fereastră! Exploraţi! Exploraţi ceea ce este dincolo. Dacă nu vă place, nu spargeţi vitraliul, pentru că vă va absorbi prin gaura produsă, chiar ceea ce nu vă place. În ambele cazuri, nu catalogaţi. Exploraţi, fiţi vigilenţi!

Ceea ce respecţi te respectă
Când este sincer respectul? Întotdeauna în faţa unei frumoase doamne. Astrologia este o frumoasă doamnă necunoscută... respectaţi-o şi vă va respecta. Bănuiţi-o de ghicitoare, de farsă, de înşelătorie şi vă va înşela. Aşa cum, din nefericire, mulţi înşelaţi propovăduiesc înşelăciunea – aşa a apărut o falsă astrologie de tip „psihologie mascată“ în spatele unor mistere care nu pot fi înţelese de „oricine“. Acest tip de astrologie descriptivă sau proiectivă – a ceea ce eşti, şi inductivă – a ceea ce trebuie să fii, întăreşte ego-ul, orgoliul, imaginea de sine; în nici unul dintre cazuri nu eliberează sinele. Iată un alt exemplu de refuz al unei funcţiuni în plenitudine, a celulei.
          Celor ce au „funcţiunea de astrologi“, le apreciez puritatea a ceea ce fac, puritate pe care o percep în căldura şi dragostea cu care o fac, cu care interacţionează. În nici un caz nu am perceput puritate în aroganţa lui „eu ştiu mai bine“ ori în goana după întâietatea informaţiilor.
          Astrologia ca amintire (cunoaştere) este descrierea unui punct de vedere egocentric care reflectă egoul, un cerc vicios al gândirii: „Ideea este confirmată de experienţă, experienţa confirmă ideea”. Nu scapă nimeni din acest cerc vicios al justificărilor cu propriile fapte. Poate prezenţa „centurii van Allen“ într-o reprezentare astrologică, ar lămuri acest aspect.

Provocarea mea este:
aşa cum ştiinţa a evoluat către un punct de vedere heliocentric, care este astrologia heliocentrică? Oare cum am vedea astrologia din centrul Soarelui? Ce astrologie am promova atunci? Ce relaţie ar exista între cele două puncte de vedere astrologice? Vom percepe oare o „Sastrologie“ (astrologie solară) sau „Rastrologie“? Între cele două puncte de percepţie ar apărea şi o astrologie interdisciplinară, astrologia paradoxului, „Parastrologia“?
          Iată, prieteni, o provocare care vă stă în faţă, nu la spate: un spaţiu virgin de explorat, în locul unuia bătătorit pentru competiţie.
          „Îndrăzneala poartă în sine geniu, putere şi magie”. (Goethe)