|
În evoluţia societăţii şi a civilizaţiei umane, astrologia – ca ştiinţă pragmatică, a adus în toate epocile la îndemână acelora care îşi asumau responsabilitatea organizării, cele mai complexe informaţii, dar şi baza de lucru pentru optimizarea organizării.
În interiorul civilizaţiilor înaintate, întotdeauna aptitudinile şi calităţile individului au fost promovate prin cunoaşterea reală a acestora, astfel încât formarea echipelor de lucru şi a structurilor organizatorice să confere randamentul maxim pentru munca socială, pentru munca în echipă.
Rolul de conducător nu îi era niciodată atribuit în mod aleator cuiva care, conform astrogramei personale, avea de învăţat munca! Acest fapt apare doar în civilizaţiile moderne, când într-un mod justificat numai de intenţia de dezorganizare (pentru o stăpânire mai uşoară şi comodă), psihologia a preluat rolul informaţional al astrologiei şi întreaga „organizare“ socială a devenit tocmai factorul destabilizator al creşterii, evoluţiei şi progresului (implicit al evoluţiei individului). Nu ne oprim asupra justificărilor care să pună în valoare potenţialul de necontestat al astrologiei, ci vom contura tabloul potenţialului acesteia.
Atunci când o entitate are anumite calităţi deja perfecţionate prin evoluţia sa, aceste calităţi (evidente pe o astrogramă) pot fi puse perfect în valoare în interiorul muncii în echipă. Când spunem echipă, ne referim la munca împreună a 2 până la 12 membri. Peste 12 membri ne aflăm deja în interiorul unui grup, a cărui funcţionare optimă, efort minim cu randament maxim, se bizuie tot pe optimizarea celulelor funcţionale văzute ca echipă.
ASTFEL, studiul astrologic :
– poate determina aşezarea optimă a individului în componenţa unei echipe;
– poate evidenţia calităţile individuale care să stea la crearea echipelor cu randament maxim;
– poate elimina conflictele funcţionale în echipă sau în grup;
– poate determina ca dintr-un grup aleator să se poate forma echipele cele mai performante, conform mizei de muncă a acelei echipe;
– poate pune în evidenţă, prin buna alăturare a indivizilor în echipă, maximum de creativitate
şi
– poate determina fiziologia relaţiilor;
– poate aduce informaţiile necesare pentru poziţionarea leaderului;
– poate identifica echipele ca celule ale unui grup deja existent;
– poate identifica potenţialul unui grup existent;
– poate reorganiza prin optimizare un grup existent;
– poate identifica elementele disturbatoare ale realizării unei mize în echipă;
– poate crea premizele formării echipelor;
– poate valoriza specificitatea unei echipe.
Iată că devine clar cum unele dintre „secretele“ firmelor de succes, asamblate din „echipe de succes“, au la bază o veche cunoaştere. Ei doar o folosesc!
Rodia TILIANU
|
Revista